Joi, 14 martie, 2013 s-a dat startul celui mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului. De o importanță majoră pentru sectorul turismului din România, Târgul de Turism organizat la ROMEXPO, reunește anual, în două ediții, elita firmelor de profil atât din țară, cât și din întreaga lume.
Ediția de primăvara 2013 a avut loc în perioada 14-17 martie în Pavilioanele Centrului Expozițional ROMEXPO și s-a axat, în principal, pe promovarea ofertelor turistice destinate sezonului estival, atât în România, cât și în străinătate, vizând turismul cultural, rural și de business, turismul de tratament, destinații exotice, croaziere, turismul de aventură sau pelerinaje culturale etc.
Cu ocazia acestui eveniment, Centrul de Turism și Dezvoltare Durabilă din cadrul Facultății de Management Marketing în Afaceri Economice din Râmnicu Vâlcea, a inițiat o vizită tematică având ca organizatori, cadre didactice de specialitate, respectiv: conf. univ. dr. Iordache Carmen și asist. univ. drd. Dorobanțu Roxana.
Au participat studenți și masteranzi ai specializării Economia Comerțului Turismului și Serviciilor, vizita fiind un bun prilej pentru aceștia de a se familiariza cu ceea ce înseamnă oferta turistică națională și internațională, dar și o luptă de fair play între marile destinații turistice.
Din cele văzute în anii trecuți, târgul a fost cu siguranță cel mai mare târg din Romania din ultimii 3-4 ani, și ca număr de expozanți (cca 270 companii - touroperatori și agenții de turism, hoteluri, site-uri de rezervări online, destinații turistice, asociații de turism, reviste de turism) și ca număr de vizitatori (peste 15.000)
Obiectivul principal al majorității agențiilor de turism a fost vânzarea, încurajată prin discount-uri generoase și promoții controversate.
Mulți dintre expozanți au avut obiective multiple de comunicare, care se amestecau unele cu altele, se aglomerau și generau confuzie în mintea publicului: destinații și subdestinații, prețuri, produse, segmente diverse, oferte speciale, servicii de touroperatorie, noutăți pentru clienți persoane fizice.
In general, la marile târguri ale lumii, țara gazdă are un stand impresionant întins pe un spațiu mai mare. N-a fost însă și cazul României la Târgul de Turism al României, unde ministerul de resort a amenajat un stand simplist, inert, sărac în material de promovare. Asta în timp ce standurile Bulgariei și Ungariei străluceau de lumină, de viață și de informații
Cea mai vizibilă destinație din Romania a fost stațiunea Mamaia, la standul Asociației Litoral-Delta Dunării, unde s-a reconfirmat că Mamaia este un brand construit și bine poziționat de primarul Constanței pe turismul de clubbing.
OPTBR a organizat seminarul “Dezvoltarea stațiunilor balneare în contextul relațiilor între investitori și autorități”, la care a participat și ministrul Maria Grapini, unde s-au făcut promisiuni de dezvoltare a produsului balnear.
Studenții au fost plăcut surprinși de participarea județului Vâlcea cu 2 standuri ce promovau turismul balnear: Băile Govora și Băile Olănești. Și Depresiunea Horezu a avut un stand ce a prezentat, într-un mod inedit, traiul românesc din mediul rural, cu tradițiile și obiceiurile moștenite de la strămoși sub programul "Farmecul naturii", printre organizatori fiind și un absolvent al specializării E.C.T.S. din cadrul universității noastre.